Standurile editurilor mari au fost ca de obicei aşezate īn centrul pavilionului rotund de la Romexpo, editurile mai mici avīnd standuri pe cercurile (inelele) laterale dispuse pe trei nivele. Fiind cīt de cīt la curent cu apariţiile de carte din 2012 de la editurile mari, nu mi-am făcut mari speranţe că la Gaudeamus vor fi lansate cine ştie ce cărţi importante, lucru pe care l-am putut verifica citind programul evenimentelor de pe situl tīrgului. Īntr-adevăr, nimic ieşit din comun, nimic extraordinar. Asta m-a făcut să nu acord prea mult timp vizitării standurilor editurilor mari. Pe la standurile Paralela 45, Rao, Nemira, ALL, Curtea Veche am trecut extrem de rapid, aruncīnd o privire fugară. Motivul e că de la aceste edituri iau foarte rar cărţi, ceea ce nu īnseamnă că ele scot cărţi proaste, ci doar că oferta lor editorială nu prea mă interesează pe mine.
La Polirom am stat şi m-am uitat cam la toate rafturile, pentru că mă gīndeam că de data asta vor veni cu mai multe cărţi noi, ţinīnd cont că la Bookfest 2012 standul lor a fost īncremenit īn trecut. Īnsă nici una din puţinele cărţi noi neliterare publicate anul ăsta de Polirom nu m-a atras. Poate că au avut mai mult noroc cu ceilalţi vizitatori, standul fiind plin cīnd l-am vizitat. Am remarcat īnsă că preţurile la cărţile literare (de ficţiune - romane) par a fi īn creştere. La Tīrg se acordau reduceri, bineīnţeles, dar preţul de librărie al cărţilor Polirom mi s-au părut nejustificat de mare, mai ales pentru unele romane subţirele sub 200 de pagini īn format mic, pentru care se cereau peste 20 de lei.
Lucrurile stau exact la fel la editura Humanitas, şi ea o campioană a preţurilor mari, complet nejustificate īn marea majoritate a cazurilor. Standul Humanitas de la Gaudeamus era permanent plin de lume, fiind destul de greu să te mişti prin el. M-a mirat iniţial această aglomeraţie cvasi-permanentă, pīnă cīnd i-am găsit o explicaţie. Cei de la editură au spus după īnchiderea tīrgului că s-au vīndut cu 20% mai multe cărţi ca la tīrgul de anul trecut. Nu am sesizat īnsă nici o urmă de satisfacţie profesională īn această afirmaţie, probabil pentru că īn afara tīrgului s-au vīndut cu 20% mai puţine cărţi decīt anul trecut, iar cīştigurile de la tīrg nu reuşesc să acopere acest deficit. Este clar că mulţi pasionaţi de carte refuză să cumpere cărţile Humanitas la preţul din librărie şi vin să le cumpere de la Gaudeamus pentru mica reducere de 10% care li se oferă. Asta explică aglomeraţia din stand, dar şi lipsa aglomeraţiei din cele 4 librării bucureştene aflate īn proprietatea editurii. La tīrg editura Humanitas a lansat cīteva cărţi, dintre care unele m-ar fi putut interesa, chiar şi īn condiţiile unui preţ mare. Aici aş include "Iliada" de Homer, īn traducerea lui Dan Şlusanschi, tipărită prima dată īn 1998 la editura Paideia şi reeditată īn 2009. Eu am citit Iliada īn traducerea excelentă a lui George Murnu apărută īn 1985, dar aş fi citit-o şi īn noua traducere, dacă n-aş fi fost neplăcut surprins de faptul că e tipărită cu ortografia latinomană (Ā/sunt), cea care deformează inadmisibil orice scriere īn care se folosesc cuvinte rumīneşti vechi şi populare, prezente īn mod obligatoriu īn orice traducere după Homer, pentru că ele singure pot reda fidel atmosfera dialogurilor antice. La fel au stat lucrurile cu noua traducere a cărţii "Lumea ca Voinţă şi Reprezentare", care la Gaudeamus costa 150 de lei (2 volume) īn loc de 190 de lei. Exact acelaşi motiv, al ortografiei latinomane, m-a īmpiedicat s-o cumpăr. Dacă Humanitas o va publica īn format electronic cu ortografia normală (Ī/sīnt), o voi cumpăra. Dealtfel Humanitas şi celelalte edituri ar avea de cīştigat dacă ar publica fiecare carte electronică şi īntr-o versiune cu ortografia normală, īnlocuirea lui Ā/sunt cu Ī/sīnt fiind extrem de uşoară la calculator.
Spuneam īn recenzia la Bookfest 2012 despre faptul că Humanitas a lansat o carte de interviuri cu Lucian Boia, din care fanii acestuia pot afla date despre viaţa istoricului, plătind īnsă un preţ prea mare pentru valoarea cărţii. Se ştie īnsă că fanii nu se uită la bani cīnd vine vorba de idolii lor, deci probabil că editura a scos un profit de pe urma vīnzării cărţii. Şi ca urmare a recidivat. Nu se putea ca ediţia din acest an a tīrgului să nu aibă parte de o nouă lansare a unei cărţi de LB. Părerea mea este īnsă că Humanitas exagerează şi riscă să-l sacrifice pe autor de dragul banilor. Nu are nici un rost ca Lucian Boia să fie stors de Humanitas ca o lămīie cu un asemenea program draconic de producere a unei cărţi o dată la 6 luni. Procedīnd astfel, Humanitas riscă să transforme găina din ograda proprie care face cărţi de aur īntr-o găină care face cărţi de plastic. Lucian Boia a lansat la Gaudeamus noua lui carte, numită "De ce este Romānia altfel?", care are 128 de pagini şi costă 22 de lei īn librărie (la tīrg parcă costa vreo 19 lei). Ca şi cum numărul mic de pagini nu era de ajuns, paginile cărţii sīnt tipărite cu o margine albă enormă, deci textul acoperă doar vreo 60% din pagină, restul fiind hīrtie goală plătită la preţ de lux.
Cărţile despre istoria rumīnilor scrise de LB sīnt bune şi uşor de citit. Din păcate, editura Humanitas, prin preţurile practicate īn special īn ultima vreme, nu face decīt să ţină cărţile lui Boia departe de marea masă a cititorilor. Sigur că fanii lui LB sau pasionaţii de istorie vor da oricīt cere Humanitas pe cărţile noi ale acestuia, dar eu nu cred că ele se vor vinde īn tiraje mari. Cartea lansată acum 6 luni la Bookfest 2012 ("Istoriile Mele") avea 216 pagini şi costa 27 de lei īn librărie, iar cartea lansată la Gaudeamus 2012 ("De ce este Romānia altfel?") are 128 de pagini şi costă 22 de lei. Prima carte e groasă cam cīt degetul arătător, iar cea de-a doua cam cīt degetul mic. Peste 6 luni, la Bookfest 2013, Humanitas probabil că va lansa o carte de LB groasă cīt unghia, pentru care va cere 20 de lei. Cred că Boia ar trebui să le pună tastatura īn prag celor de la Humanitas şi să le ceară să-l păsuiască cel puţin un an īnainte de a-i cere o carte nouă, pentru ca aceasta să reuşească să capete nişte dimensiuni care s-o diferenţieze de o broşură. Sigur că īn cazul unui autor bun, pentru cititori contează mai mult ceea ce scrie acesta, nu cīt scrie. Īmi place să cred că pentru LB contează atīt banii pe care-i primeşte de la Humanitas pentru scrierea cărţilor, dar mai ales satisfacţia ca aceste cărţi să fie citite de cīt mai multă lume. Īn acest ultim sens, editura Humanitas nu-i face deloc un serviciu lui LB punīnd preţuri prea mari la ele. Şi īncă ceva despre ultima carte a lui LB. Am răsfoit-o puţin şi am dat peste un paragraf care m-a surprins. Lucian Boia afirmă că īn 1993 impunerea lui Ā central īn locul lui Ī ar fi fost motivată prin aspectul prea "slavon" al acestuia din urmă. Oare LB nu ştie că litera "ī" se īntīlneşte şi īn franceză ("īle" - insulă, "boīte" - cutie)? Poate fi vorba de slavonism şi īn cazul "ī"-ului francez? Evident că nu, iar Boia, care ştie franceza, ar fi trebuit să adauge imediat că motivaţia slavonismului lui "ī" este ridicolă, la fel ca motivaţia tuturor schimbărilor ortografice din 1993. Enunţīnd necritic una din motivaţiile fanteziste ale academicienilor, Lucian Boia se pune īn situaţia de a apărea īn ochii celor care cunosc motivul adevărat al schimbării ortografiei din 1993 ca un demitizator care şi-a găsit naşul īn persoana academicienilor minciunologi, specializaţi īn propaganda latinomană, folosită pentru a le ascunde colaboraţionismul cu comuniştii.
Revenind la tīrg, trebuie spus că īmpărţirea īn edituri mari şi edituri mici este justificată dacă se ia īn consideraţie criteriul numărului de titluri publicate anual. Īnsă atunci cīnd vine vorba de valoarea cărţilor, editurile mici şi mjlocii sīnt de cele mai multe ori acelea care publică majoritatea cărţilor cu adevărat bune. Tocmai din cauza asta, a nu vizita standurile acestor edituri ar fi o mare greşeală. Chiar dacă ele nu au bugete de marketing folosite la promovarea cărţilor şi nu au personalităţi care să vină la lansarea cărţilor, şansele de a descoperi cărţi bune la un preţ rezonabil sīnt mult mai favorabile decīt la editurile mari. Am să prezint mai jos cīteva din standurile editurilor mici şi mijlocii.
Īnsă mai īnainte vreau să semnalez o iniţiativă foarte bună care merită să fie preluată şi de celelalte tīrguri. E vorba de un stand separat, dedicat cărţilor publicate de edituri dispărute. Īn momentul īn care dispare o editură, de obicei prin intrarea īn faliment, toate bunurile ei sīnt scoase la vīnzare pentru plata datoriilor. Evident, stocul de cărţi proprii aflat īn depozitul editurii este şi el scos la vīnzare. Beneficiarii sīnt de obicei anticarii, care au astfel posibilitatea de a cumpăra cărţi noi-nouţe la un preţ foarte mic, pe care apoi le pun īn vīnzare īn anticariate la un preţ cel puţin dublu sau triplu. Īnsă chiar şi aşa, aceste stocuri nu se epuizează, pentru că anticariatele sīnt puţine şi nu-şi permit să aibă īn depozite mai mult de cīteva exemplare dintr-un titlu. Ca urmare, editurile dispărute rămīn īn continuare cu un stoc de cărţi important. Sigur că aceste cărţi se pot vinde īn continuare, ele figurīnd īn ofertele librăriilor de pe internet, īnsă fiind vorba de cărţi tipărite cu mulţi ani īn urmă, ele nu se mai află prin librăriile de pe stradă şi deci nu mai pot fi răsfoite. Este hazardat să cumperi o carte de pe internet doar pe baza titlului, fără să poţi citi măcar cīteva pagini din ea. Chiar dacă nu costă decīt 5 sau 10 lei, există riscul să te trezeşti cīnd primeşti cartea că ai dat banii degeaba, iar acest sentiment nu e deloc plăcut. Se formează deci un cerc vicios. Mulţi cumpărători ar dori să ia la preţ redus cărţi noi, tipărite chiar cu 10-15 ani īn urmă, cu condiţia să le poată răsfoi. Īnsă aceste cărţi nu mai pot fi răsfoite din moment ce editurile care le-au scos au dat faliment. Practic cărţile riscă să stea īn depozite pe timp nedefinit sau chiar să fie trimise la topit pentru reciclarea hīrtiei. Pentru unele din ele este cu adevărat păcat. Aşa că standul comun al editurilor dispărute, pus gratuit la dispoziţie de Gaudeamus, a īncercat să rezolve problema cărţilor de valoare ce ar fi fost condamnate să līncezească īn cine ştie ce depozite. Iniţiativa e īncă la īnceput, ceea ce explică poate faptul că reprezentanţii unei singure edituri, Amarcord, au profitat de ea. Chiar şi aşa a fost un succes pentru vizitatorii standului, care puteau cumpăra cărţi bune cu preţuri īntre 5-10 lei.
Editura Comunicare.ro a avut un stand interesant, cu cărţi avīnd o tematică variată, de la comunicare (evident) pīnă la istorie şi chiar literatură. Demn de semnalat a fost preţul mult redus al unora din ele faţă de cel din librărie, mergīnd chiar şi pīnă la 50%. Alt aspect pozitiv a fost că aparent editura a renunţat īn cărţile noi la puricii pe care i-a folosit pe scară largă īn trecut. Una din marile greşeli ale editurilor este aceea de a folosi litere foarte mici īn cărţile publicate. Sigur că īn acest fel scad costurile de producţie, cărţile avīnd acelaşi conţinut īn mai puţine pagini, dar preţul plătit de cumpărător nu este mai mic, īn fapt este mai mare, pentru că deşi dă mai puţini bani, plăteşte cu propria lui sănătate, riscīnd să-şi strice ochii. Acum că pare a fi scăpat de boala puricilor, editura Comunicare.ro ar trebui să tipărească versiuni noi, cu litere de mărime normală, ale cărţilor ei bune tipărite cu litere foarte mici. Ar fi atīt īn interesul editurii, cīt şi al cititorilor care vor să-şi păstreze ochii sănătoşi. Boala numită "puricită" afectează īnsă nu numai edituri rumīneşti, ci şi unele străine. Īn Bucureşti au īnceput să fie disponibile cărţi īn engleză la unele librării şi anticariate, multe din aceste cărţi avīnd preţuri sub cele practicate de editurile rumīneşti, la acelaşi număr de pagini şi la aceeaşi calitate a tipăririi. Din păcate, unele dintre aceste cărţi, atīt de avantajoase ca preţ, sīnt tipărite cu litere prea mici şi nu e recomandat să fie cumpărate de cei care ţin la sănătatea ochilor lor.
Aici am să fac o mică paranteză. Īntre infestatorii cu purici ai librăriilor şi bibliotecilor rumīneşti, un loc de frunte īl are Eugen Simion, cel care a coordonat seria de "Opere Fundamentale" ale scriitorilor rumīni, apărută la Editura Univers Enciclopedic din 2002 īncoace. Este greu de găsit o caracterizare potrivită pentru acţiunea iresponsabilă patronată de Eugen Simion (ES), tocmai pentru că ea este nefastă din mai multe puncte de vedere. Ar trebui găsită o sintagmă care să includă cuvintele bătaie de joc, ţeapă pe banii publici şi atentat la sănătatea populaţiei. Deşi ideea de a publica īn ediţii critice operele complete ale unor scriitori importanţi a fost foarte bună, realizarea ei s-a dovedit a fi o adevărată catastrofă. Ca de obicei, un rol important īn dezastru l-a avut slugărnicia faţă de străini, care este una din caracteristicile principale ale latinomanilor, gruparea teroristă intelectuală din care face parte şi Eugen Simion. Acesta a găsit o metodă simplă de devalizare a banului public şi s-a folosit de motivaţia că face o acţiune de occidentalizare, adică de copiere a Occidentului, īntruchipat īn această situaţie de Franţa, ţara mult-iubită de latinomanii ca ES. Ei bine, francezii au o colecţie de opere complete numită "Bibliothčque de la Pléiade", al cărei concept Eugen Simion s-a gīndit să-l plagieze īn cele mai mici detalii, inclusiv īn cele proaste. Īn acest fel a apărut colecţia de "Opere Fundamentale" rumīneşti, care cuprinde cărţi scumpe, tipărite pe hīrtie foarte fină, dar complet inutilizabile pentru scopul īn care au fost create, fiind greu de citit, la propriu. Hīrtia folosită este gălbuie, iar literele sīnt foarte mici, lucru care duce la obosirea rapidă a ochilor. Şi ca şi cum asta n-ar fi fost de ajuns, preţul majorităţii volumelor este mare, de peste 50 de lei, media fiind probabil īn jur de 70 de lei. Vorbim de cărţi de format mic, cu pagini de 10x17 cm, ale unor autori rumīni, mulţi dintre ei clasici, pentru care nu mai trebuie plătite drepturi de autor. Decizia proastă de a copia formatul franţuzesc a făcut ca volumele să nu se vīndă deloc, pentru că cine este prostul care să cumpere nişte cărţi pe care nu le poate citi? Evident nimeni, cu excepţia statului, care probabil a fost obligat să cumpere cărţile din colecţia lui Eugen Simion pentru bibliotecile publice din toată ţara şi chiar din străinătate. Cu alte cuvinte statul a fost furat de două ori, o dată cīnd a finanţat tipărirea lor şi a doua oară cīnd a finanţat cumpărarea lor.
Acţiunea nesăbuită a lui Eugen Simion ar putea fi calificată drept un atentat la sănătatea oculară a populaţiei, dar din fericire este vorba de un atentat eşuat, pentru că nimeni nu a fost atīt de fraier īncīt să-şi strice ochii citind mii de pagini gălbui pline de purici. Rămīne īnsă faptul că statul a fost prejudiciat de sume importante de bani pentru finanţarea unei colecţii pe care n-o va citi nimeni. Aici este vorba de contribuţia originală a lui Eugen Simion, cel care se consideră de identitate latină, dar trage statului ţepe īn cel mai pur stil balcanic. Deosebirea īntre iniţiativa franceză şi cea a lui ES este că īn cazul colecţiei "Bibliothčque de la Pléiade" finanţarea este asigurată din banii unei mari edituri particulare, Gallimard, īn timp ce īn cazul colecţiei "Opere Fundamentale" e vorba de o finanţare venită de la bugetul de stat rumīn, deci din impozitele plătite de populaţie. Asta nu trebuie să mire cītuşi de puţin, pentru că latinomanii ca Eugen Simion au fost dintotdeauna abonaţi la banul public, din care s-au servit la discreţie īn ultimii 200 de ani, indiferent de regimul politic aflat la putere.
Īnchizīnd paranteza şi revenind la Tīrgul Gaudeamus, menţionez şi Editura Universităţii Al.I.Cuza din Iaşi, una din puţinele edituri care continuă să publice cărţi tipărite cu ortografia normală (Ī/sīnt), lucru pentru care merită toate laudele. Nu merită īnsă laude pentru cărţile noi publicate cu ortografia latinomană. Este adevărat că moldovenii au inventat latinomania rumīnească prin cronicarii Miron Costin şi Grigore Ureche (şcoliţi la universităţi catolice din Polonia) şi au continuat-o prin unele din scrierile lui Dimitrie Cantemir. Dar este tot atīt de adevărat că din momentul īn care latinomania a ajuns ideologie oficială, prin impunerea ei agresivă īn mediile cultural-politice de către adepţii (inclusiv moldoveni) ai Şcolii Ardelene, literatura moldoveană a urmat un curs descendent, ajungīnd ca īn ziua de azi, la 50 de ani de la moartea lui Mihail Sadoveanu şi Cezar Petrescu, să nu mai existe nici măcar un singur scriitor moldovean important. Moldovenii au fost "castraţi lingvistic" de latinomani, lucru care explică scăderea importantă a creativităţii lor literare din ultimii zeci de ani. Ei au plătit din greu faptul că au fost iniţiatorii şi susţinătorii latinomaniei, flagelul intelectual distructiv pe care l-au lansat asupra societăţii rumīne. Tocmai de aceea moldovenii ar trebui acum să se opună din toate puterile ortografiei impuse de ideologia latinomană, cea care a distrus reputaţia graiului moldovenesc, calomniat insistent ca fiind prea "slavic", lucru care a dus īncetul cu īncetul la demoralizarea scriitorilor moldoveni, pīnă la situaţia de azi īn care ei nu mai īnseamnă aproape nimic īn literatura rumīnă. Acest război psihologic dus la nivel lingvistic de către latinomani īmpotriva moldovenilor le-a servit de minune ardelenilor, dovadă numărul important de scriitori mari contemporani de origine ardeleană. Din păcate atacul latinoman asupra moldovenilor nu s-a limitat la Moldova din dreapta Prutului, ci s-a extins rapid după 1990 şi asupra Moldovei din stīnga Prutului, cu aceleaşi consecinţe catastrofale.
Apropo de Moldova din stīnga Prutului, la Gaudeamus 2012 Republica Moldova (RM) a fost invitată de onoare, anunţată cu mare tam-tam prin documentele oficiale ale tīrgului. Mă aşteptam deci la un stand plin cu cărţi tipărite īn RM, īn care să stai cel puţin o oră pentru a răsfoi ce era interesant. Ca de obicei, adevărul a fost departe de propaganda oficială, iar standul Republicii Moldova a reprezentat o mare dezamăgire, lucru vizibil şi prin lipsa de interes a vizitatorilor, care nu s-au īmbulzit īn el, pentru simplul motiv că n-aveau ce vedea şi mai ales n-aveau ce cumpăra. Deşi standul era de mărime mijlocie şi avea destul spaţiu disponibil pentru cărţi, el era mai degrabă gol, cărţile fiind puse foarte aerisit pe nişte rafturi aflate pe pereţii standului. Singurul lucru pozitiv a fost că pe o masă la intrarea īn stand erau aşezate nişte cărţi ştiinţifice de inginerie, deci RM nu a făcut greşeala de a veni doar cu cărţi de literatură, aşa cum a făcut Franţa la Bookfest 2012. Īnsă asta n-a fost de ajuns pentru a contracara impresia generală jalnică lăsată de standul Republicii Moldova.
Am răsfoit cīteva din cărţile de literatură expuse la standul RM şi nu m-au impresionat deloc, mi s-au părut slabe. Impresia mea despre scriitorii actuali din Republica Moldova nu este deloc bună, īn sensul că nu mi-a plăcut nici unul din romanele publicate īn Rumīnia de scriitorii basarabeni. A fost disponibil destul timp din 1990 īncoace ca să apară un scriitor mare de limbă rumīnă īn RM, dar el nu şi-a făcut apariţia pīnă acum şi nu se mai poate da vina pe sovietici sau pe ruşi. Se poate da īnsă vina pe latinomani, cei care au combătut după 1990 īntr-atīt de puternic graiul moldovenesc, īncīt i-au făcut pe moldovenii īnşişi să se delimiteze de el şi să scrie īn dialectul literar insipid pe care unii din ei l-au īnvăţat īn facultăţile din Rumīnia. Īn acest fel moldovenii şi-au pierdut principalul atu pe care l-au avut īn literatura rumīnă, adică folosirea unei limbi naturale, populare, savuroase. Asta face ca şi romanele scriitorilor din RM (cel puţin acelea publicate īn Rumīnia) să nu fie atractive din punct de vedere lingvistic, pentru că specificul local este sacrificat īn favoarea unei limbi banale, care nu īmbogăţeşte experienţa citirii. Trebuie recunoscut că latinomanii şi-au atins obiectivul la care au lucrat 200 de ani, anume să desfiinţeze practic literatura moldoveană mare, făcīndu-i pe moldoveni să le fie ruşine de rădăcinile lor genetice şi lingvistice. Academia de Ştiinţe a Moldovei s-a prostituat pentru cīţiva lei primiţi de la Academia Romānă şi a adoptat ortografia latinomană (Ā/sunt), al cărei virus toxic a dus la paralizia graiului moldovenesc, consecinţa fiind incapacitatea moldovenilor de a mai fi scriitori mari. Nu e nici o problemă, le-au luat locul ardelenii, exact aşa cum şi-au dorit latinomanii...
Şi tot despre limbă, una şi mai şi, care demonstrează īncă o dată influenţa malefică latinomană din RM. La stand era expus un mic dicţionar al argoului din Québec (provincie canadiană francofonă). Cu astfel de cărţi lingvistice se prezintă Republica Moldova īn Rumīnia? Moldovenii treceau īn trecut ca mari specialişti ai limbii rumīne, atīt īn domeniul literar, cīt şi īn cel lingvistic. Acum īnsă s-au latinomanizat şi au dat-o pe franceză, preocupīndu-se de argoul canadienilor francofoni. Sincer vorbind, canadienii francofoni merită simpatia generală pentru īndīrjirea cu care īşi apără limba maternă īn faţa asaltului limbii majoritare, dar o carte despre argoul lor este cel puţin neavenită la standul cu care a venit RM īn Rumīnia. Aş fi luat pe loc un dicţionar al argoului din Republica Moldova, dar argoul din Québec nu mă interesează cītuşi de puţin. Īi interesează īnsă pe latinomanii care au pus stăpīnire pe viaţa intelectuală din RM şi care prin astfel de cărţi īşi demonstrează supunerea faţă de stăpīnii lor francezi. Se perpetuează astfel slugărnicia lingvistică faţă de limba franceză, slugărnicie care este responsabilă de lipsa de creativitate lexicală de care suferă limba rumīnă actuală, īnţesată timp de mai bine de 100 de ani cu tot felul de franţuzisme, multe din ele inutile, dar pe gustul latinomanilor care urau limba rumīnă neaoşă şi voiau să-i īnlocuiască cuvintele cu unele pe gustul lor.
La Gaudeamus 2012 au fost şi două prezenţe străine oficiale. Aşa cum am scris anul trecut īn recenzia la Gaudeamus 2011, Italia a fost invitată de onoare, calitate īn care s-a remarcat prin expunerea unor cărţi subţirele, dar cu preţuri mari, pe care nu le-a cumpărat nimeni. Pentru că au rămas nevīndute cărţile expuse anul trecut, italienii s-au gīndit că poate o să găsească fraieri anul ăsta, aşa că la Gaudeamus 2012 Italia a fost prezentă ca "partener privilegiat". Īn fapt Italia şi-a păstrat standul de anul trecut, cel semi-īnchis cu panouri de sticlă, ca pentru a se delimita pe cīt posibil de restul tīrgului. Şi la fel ca anul trecut, nu era mai nimeni īn stand, aşa că acesta arăta ca un acvariu fără peşti, lucru normal ţinīnd cont că hrana intelectuală prezentă la stand era foarte scumpă, iar numărul cunoscătorilor de italiană din populaţia generală este infim. Standul s-a umplut o singură dată, cu ocazia unui eveniment fără legătură cu cultura italiană. Neagu Djuvara şi-a lansat două cărţi traduse īn italiană şi a ţinut un fel de prelegere īn faţa celor aşezaţi pe scaune īn stand şi a celor care se uitau din afara "acvariului".
Au ajuns italienii să se intereseze de istoria Rumīniei? Au ajuns "fraţii latini" să aprecieze cărţile de istorie rumīneşti īn aşa fel īncīt să le traducă şi să le publice īn Italia? Nici vorbă de aşa ceva, deşi poate mulţi chiar au crezut asta şi s-au simţit mīndri că "fraţii mai mari latini", italienii şi-au īntors ochii şi asupra lor. Toată povestea are iz de balcanism urīt mirositor. Editura care a scos cărţile se numeşte "Pavesiana", dar cine o va căuta printre editurile italiene nu o va găsi. Nici măcar nu e vorba de o editură propriu-zisă, ci de o colecţie de cărţi scoase de o editura rumīnească, denumită īn buna tradiţie latină "Zeta Books". Această editură are şi ea parte de o istorie ciudată şi confuză, fiind neclar cine o finanţează, pentru că e greu de crezut că se finanţează din cărţile vīndute, īn mare parte studii de filozofie şi sociologie īn engleză, scrise de universitari rumīni şi străini. Zeta Books a fost īnfiinţată de un fost angajat al editurii Humanitas, dar mă īndoiesc că Humanitas a sprijinit-o vreodată cu bani, Humanitas scoţīnd traduceri īn limbi străine sub numele propriu. Probabil că banii vin īn principal de la bugetul statului rumīn (prin cine ştie ce căi ascunse) şi de la bugetele altor state europene (prin tot felul de programe culturale). Īn orice caz, este semnificativ faptul că traducerile īn italiană ale cărţilor lui Djuvara nu sīnt făcute de o editură italiană, ci de una rumīnească, şi īncă de una specializată īn publicarea de cărţi īn engleză. Uite cum a ajuns latinitatea la căruţa germanităţii (anglicităţii), īn ţara auto-proclamaţilor latini estici... Totul pare doar un exerciţiu de imagine ridicol, o propagandă grosolană prin care se īncearcă a nu ştiu cīta oară prostirea populaţiei, făcīnd-o să creadă că italienii ar fi īn vreun fel interesaţi de rumīni. Mă īndoiesc că "O istorie a poporului romān povestită celor tineri" īn varianta ei tradusă va īncăpea pe mīna multor italieni, pentru că nu văd cine ar cumpăra īn Italia o carte despre istoria rumīnilor. Şi asta e păcat, pentru că italienii ar fi cīştigaţi dacă ar citi-o, putīnd să rīdă după aceea ori de cīte ori un rumīn imigrat le va īndruga poveşti propagandistice despre descendenţa rumīnilor din coloniştii romani veniţi din Italia şi despre cele 80% de cuvinte latine din rumīnă.
A doua prezenţă străină la Tīrgul Gaudeamus a fost standul numit "Cărţi din Rusia", organizat sub egida agenţiei oficiale de "presă şi comunicare īn masă" a Federaţiei Ruse. Spre deosebire de standul Italiei, care era izolat cu geamuri, standul Rusiei era complet deschis. Avem de-a face īn cele două cazuri cu o diferenţă de atitudine mai mult decīt simbolică faţă de vizitatori, poate chiar faţă de populaţia rumīnească īn general. Italienii īncearcă să se izoleze de rumīni, pe cīnd ruşii vor din contră să se deschidă către rumīni. Vizitatorii treceau prin mijlocul standului rusesc, care era aflat pe unul din cercurile concentrice ce īnconjoară partea centrală a tīrgului. Pe aceste cercuri, late de vreo 6 metri, standurile se īnşiră pe două spaţii aflate faţă īn faţă, unul exterior şi altul interior, late de vreo 2 metri, īntre care se află spaţiul pe unde circulă vizitatorii şi el tot de vreo 2 metri lăţime. Īn cazul standului rusesc erau ocupate ambele părţi, pe partea externă aflīndu-se rafturile cu cărţi, iar pe partea internă nişte mese şi scaune folosite pentru invitaţii care participau la evenimentele propuse. Oferta de carte rusească era īnsă mică cantitativ, fiind poate īn total vreo 200 de cărţi, īn cel mai bun caz. Sigur, e mai bine decīt nimic, pentru că īn Rumīnia nu se găsesc aproape deloc cărţi ruseşti, īn timp ce cărţi īn engleză sīnt cu duiumul īn librăriile şi anticariatele mari din Bucureşti. Asta arată că īn Rumīnia de azi singura limbă străină care contează este engleza, cea care i-a luat locul francezei, gonind-o inclusiv din librării. Rusa a avut perioada ei scurtă de glorie prin anii 1950-1960, dar e greu de crezut că īn ziua de azi mai există īn Bucureşti o mie de oameni care să ştie bine rusa. Asta s-a văzut şi la Tīrgul Gaudeamus, unde standul cu cărţi īn limba rusă era la fel de gol ca standul cu cărţi īn limba italiană.
Din punctul meu de vedere, ruşii au procedat greşit la acest tīrg, pentru că nu au ţinut cont de situaţia specială pe care o au limbile străine īn Rumīnia. Acestea sīnt strivite de dominaţia necruţătoare a englezei, care prin prestigiul ei īn ochii rumīnilor inhibă īnvăţarea altor limbi străine şi deschiderea către alte culturi decīt cea americană şi eventual britanică. Īnsă limba engleză apare ca fiind tiranică doar la o privire superficială, ea putīnd de fapt deschide drumul către alte culturi şi către alte limbi, dacă se lucrează cu cap. Īn esenţă, ruşii ar fi procedat mai bine dacă ar fi venit la Gaudeamus 2012 nu numai cu cărţi ruseşti īn limba rusă, ci şi cu cărţi ruseşti traduse īn engleză. Īn mod sigur există zeci de mii de cărţi ruseşti din toate domeniile traduse deja īn engleză. O foarte mică selecţie dintre ele ar fi fost un succes pentru standul rusesc de la Gaudeamus. Mai era bineīnţeles şi posibilitatea să fie aduse cărţi ruseşti traduse īn rumīnă (īnsă nu cu ortografia latinomană!), dar nu ştiu cīt de multe şi cīt de diversificate ar fi fost. Oricum, rumīnii trebuie să fie familiarizaţi mai īntīi cu unele din produsele de calitate ale culturii ruse īn versiune tradusă, īn aşa fel īncīt să-şi dorească să īnveţe limba rusă pentru a avea acces la cīt mai multe din ele. Standul de cărţi ruseşti, īn ipoteza că va reveni la tīrgurile viitoare, va putea astfel avea din ce īn ce mai mulţi vizitatori dornici şi capabili să citească cărţile īn original, după ce se vor fi familiarizat mai īntīi cu cultura rusă īn versiune tradusă.
Īn final, cīte ceva despre organizarea Tīrgului Gaudeamus 2012. Biletul de intrare a costat 5 lei, dar era posibil să cumperi un abonament de 10 lei, care permitea venirea īn toate zilele tīrgului. Intrarea a fost gratuită pentru elevi, studenţi, profesori şi pensionari. Căldura din interiorul pavilionului nu a mai fost excesivă ca anul trecut şi nici n-am mai auzit sunete de trompetă enervante ori muzica de violoncel care īmpiedica concentrarea īn timpul răsfoirii cărţilor. Deşi tīrgul a fost aglomerat ca de obicei īn ultimele două zile, sīmbătă şi duminică, părerea mea este că aglomeraţia a fost mai mică decīt anul trecut, iar per total au fost mai puţini vizitatori ca īn 2011.
Īn prima poză de mai jos, făcută de la intrarea īn tīrg, se vede partea centrală a pavilionului expoziţional. Īn partea stīngă a imaginii se vede locul unde se făceau lansările editurii Humanitas, "tribuna" de la care Gabriel Liiceanu şi Horia-Roma Patapievici au īnfierat cu mīinie intelectuală nişte lucruri legate de societate şi de guvernare care nu le conveneau, dar pe care n-am stat să le ascult, aşa cum n-am ascultat nici unul dintre invitaţii la tīrg de la diversele standuri. Īn partea dreaptă a imaginii se vede standul Rao, cu două afişe mari, sugestive pentru cărţile care aduc profituri mari editurii. Īn spate, unde sīnt ferestrele, se vede cel mai de sus dintre cercurile concentrice, unde au īnchiriat standuri editurile cu venituri mai modeste.
Īn a doua poză se vede primul cerc (inel) concentric, cel aflat exact deasupra părţii centrale. Se văd clar cele două rīnduri de standuri, aşezate faţă īn faţă, printre care trec vizitatorii. Īn partea stīngă se vede un grup de oameni aşezaţi pe scări, care asistă la o lansare la standul editurii Humanitas. Īn spatele lor se află intrarea īn pavilionul expoziţional.
Iată şi alte cīteva opinii despre tīrg, evident critice:
http://www.europalibera.org/content/blog/24786648.html
http://ziar.jurnal.md/2012/11/30/gaudeamus-cu-moldoveni-ruperea-randurilor/
P.S.
Acum 1-2 ani se crease impresia că scăderea vīnzării de cărţi tipărite va fi compensată de creşterea vīnzării de cărţi electronice. Ar fi putut fi aşa dacă s-ar fi impus pe scară largă cititoarele electronice, aşa numitele "e-cititoare" [e-readers], apărute de cīţiva ani. Aceste dispozitive (Kindle, Nook, Kobo) permit īn general doar cititul de cărţi, restul de funcţii (explorarea internetului, de exemplu) fiind simpliste şi deci neatrăgătoare. Īnsă odată cu apariţia şi răspīndirea tabletelor, lucrurile s-au schimbat radical, pentru că utilizatorul poate cu acelaşi dispozitiv să exploreze internetul, să se joace, să comunice cu alte persoane şi eventual să citească cărţi. Ca urmare, cei mai mulţi vor folosi tabletele pentru divertisment multimedia (filme şi jocuri), iar cititoarele electronice clasice vor rămīne doar apanajul pasionaţilor de cărţi, īn număr din ce īn ce mai mic īn Rumīnia. Se observă dealtfel că după afirmarea de planuri mari, editurile rumīneşti nu se grăbesc să publice mai multe titluri īn variantă electronică. De exemplu, Humanitas are mai puţin de 200 de titluri de cărţi electronice īn acest moment, iar Polirom puţin peste 400. Īn ambele cazuri e vorba de un procent infim faţă de numărul de titluri existente īn versiune pe hīrtie. Faptul că atīt Humanitas cīt şi Polirom au adoptat denumirea englezească de "ebook" şi nu pe cea rumīnească de "carte electronică - ecarte" nu pare să le fi ajutat prea mult, ba din contră. Probabil că mulţi clienţi potenţiali s-au simţit oripilaţi de o trădare atīt de flagrantă a limbii rumīne de către aceste două edituri, care socotesc că nici măcar cuvīntul rumīnesc "carte" nu este īndreptăţit să păşească īn lexicul terminologiei informatice, pentru a nu afecta dominaţia limbii engleze, preferată de majoritatea populaţiei şi de cvasi-totalitatea editorilor. Aceştia īmbrăţişează germanitatea (anglicitatea) lingvistică cu o plăcere care i-ar fi şocat pe latiniştii secolului 19, dar īi lasă indiferenţi pe latinomanii secolului 21, aflaţi oricum ei īnşişi pe cale de dispariţie sau de transformare īn anglomani.
Culmea trădării limbii se poate deci īntīlni īn ziua de azi īn Rumīnia, unde cărţile electronice sīnt tipărite cu ortografia trădătorilor latinomani (Ā/sunt), dar se numesc "ebook/ebooks" (singular şi plural ca īn engleză), aşa cum vor trădătorii anglomani. Editurile īşi fac rău singure prin īncurajarea dialectului angloman al limbii rumīne, pentru că asta duce la scăderea interesului pentru rumīnă īn propria ei ţară, iar primii care vor avea de suferit vor fi chiar editorii de carte autohtoni. Dar dacă atīt īi duce capul pe proprietarii de edituri, atunci īşi vor merita soarta, cum şi-au meritat-o şi cei care au īncercat să impună īn secolul 19 dialectul latinoman al limbii rumīne, a cărui ortografie era etimologică (īn fapt latinologică). Culmea e că şi dialectul angloman din secolul 21 are tot ortografie etimologică, adică cuvintele englezeşti sīnt scrise şi pronunţate exact ca īn engleză, pentru a li se expune mai bine originea. Este o repetare īntocmai a strategiei latinomanilor, care urmăreau scrierea şi pronunţarea cuvintelor de origine latină exact ca īn latina clasică. Trădarea ortografiei rumīneşti şi-a schimbat doar orientarea ideologică, trecīnd de la latinomanie la anglomanie, īnsă scopul ei a rămas acelaşi, distrugerea limbii rumīne prin crearea unui haos ortografic şi fonetic, care trebuie să ducă la abandonarea limbii rumīne şi preluarea unei limbi europene vestice, īn situaţia de faţă engleza. Nici asta n-ar fi o premieră, aparent daco-geţii au făcut la fel, abandonīndu-şi limba lor estică iraniană (ariană) şi adoptīnd o limbă vestică italiană (latina), lucru care a dus īn cīteva sute de ani la dispariţia lor ca popor.
Editorii de carte au participat după 1990 la trădarea limbii īn ambele sensuri, latinoman (prin adoptarea ortografiei din 1993) şi angloman (prin adoptarea denumirilor englezeşti pentru termenii tehnologici referitori la cărţile pe suport electronic). Probabil că vor avea aceeaşi soartă ca alţi trădători anglomani, editorii revistelor de calculatoare, care nici n-au vrut să audă de softuri īn rumīnă, fără să-şi dea seama că tocmai lipsa unei terminologii localizate īi va scoate de pe piaţă, aşa cum s-a şi īntīmplat, pentru că cititorii acestor reviste s-au orientat către publicaţiile īn engleză de pe internet, pe care mai nou le citesc pe tablete.